confesiunea unui EU

Am luat fericirea ca pe o stare de merit. Nu m-am gandit de ce eu merit sa fiu fericita si, mai ales, DACA. M-am crezut mai presus de toti si de toate, asa cum m-am crezut cu esenta buna. De fapt, nu stiu cum sunt... Vad situatii care nu exista si cred ca am dreptate, ca ceilalti sunt prosti, orbi, mincinosi, oportunisti sau limitati. Cred ca imi sunt deschise portile unor alte dimensiuni. Pentru asta ma simt speciala. asa, ca o carte pe care nu te induri sa incepi s-o citesti, atat de grozava ti se pare. In realitate nu sunt Ca sa fim in echilibru, nici dusmani mai aprigi nu am.
Ma construiesc in jurul lui si el uita ca eu nu sunt o caramida. Uneori mi-e frica sa spun ca eu sunt fetita care s-a jucat cu chibriturile si s-a fript. Mereu ma frig. Ma lasa sa ma frig pentru ca nu ma cunoaste. Am zile cand vreau. Si zile cand ma visez altfel decat sunt si cred ca aia sunt de-adevaratelea, dar nu sunt si ma doare revenirea.