Am fost bolnava de iubire.M-a vindecat suferinta

Traiam pana mai ieri intr-o lume in care orice om rau,avea un substrat bun.Dar mi-am dat seama ca extremele nu exista.Nu exista rau sau bun,egoist sau darnic,mitocan sau educat.Fiecare dintre noi putem fi in toate aceste feluri...circumstanta si cei de langa noi ne dicteaza comportamentul.Trasaturile sunt doar niste arhive care se activeaza in functie de stimuli.Noi nu suntem nicicum.Te caracterizam pana mai ieri ca imatur,indiferent,egoist si,dealtfel,iti atribuiam toate cuvintele care incep cu `i` si `ne` ...Greseam.Abia acum am inteles ca eu eram stimulul tau.Stimulul care te facea sa fii asa cum te vedeam.Se pare ca fiecare dintre noi scotea la suprafata din celalalt exact ceea ce nu trebuia.Tu ma faceai sa fiu sincera.Poate prea sincera.Atat de sincera incat spuneam unori lucruri ce dureau.Iar tu,in urma sinceritatii mele deveneai indiferent...ca sa nu te mai doara adevarul meu.Pt ca si adevarul e un lucru subiectiv.Poate ca indiferenta era doar un mecanism de aparare.Pana la urma se pare ca salasluia in mine psihologul,a? :) Sau poate ca psihologia e singurul lucru in care mai gasesc o explicatie acum...si o consolare.Si eu care credeam ca marele nostru `-` era faptul ca nu comunicam.O,dar comunicam.Comportamentul fiecaruia din noi era feed-back-ul celuilalt.Poate ca daca am fi stiut sa-l si descifram...Poate ca daca ne-am fi acordat timpul si rabdarea necesare ca sa ne intelegem...Poate daca ar fi existat si curajul sa reactionam in `arhivele` noastre...Poate daca orgoliile nu ne-ar fi impiedicat sa iubim...

M-ai invatat sa zambesc cand imi vine sa plang.M-ai invatat sa uit cand nu pot sa trec peste.M-ai invatat sa nu spun cuvinte mari.M-am ferit de ele mult timp,tu stii asta cel mai bine.Pacat ca nu s-au inventat cuvinte mai mici pt ceea ce simt.Azi am inteles ca lumea continua sa existe,chiar daca ne-am despartit.Nu observasem cat dureros de la fel e viata mea.Ciudat cum pot sa-mi continui rutina zilnica,prefacandu-ma ca totul e ca de obicei.Dar nu e nimic ca de obicei.Rad,dar nu ma mai bucur.Vorbesc,dar nu spun nimic.Admir,dar nu ma mai entuziasmez.Ma gandesc la ziua de maine,dar nu o mai astept.Cumva,sunt goala.Nu sufar.Nu sunt trista.Sunt doar...goala.S-a rupt ceva de cand nu mai sunt cu tine.Dar..mi-e bine asa.Pana la urma,imi place sa fiu superficiala si indiferenta.Ma simt in siguranta.Singurul lucru care mi-ar putea afecta acest `echilibru` ar fi sa te vad.Dar evit asta.Esti mandru de mine?Am invatat!

Am fost bolnava de iubire.M-a vindecat suferinta

LIED cu PRQ -POVESTEA UNEI PICATURI DE ROUA

Motto : “ Eu cred c-a fost iubire – adevarata ; Tu crezi c-a fost o scurta nebunie ? “

Era noapte . Prea noapte . Trecutul meu tesea reminiscente cenusii de toamna . Ochii mi s - au inchis , iar amintirile se roteau ca intr - un joc al ielelor . Tacere … Te priveam . Ne zambeam . Ochii tai imi sopteau cuvinte fara sunete . Buzele tale vorbeau fara cuvinte . Fericire . Am adormit ca un copilas nevinovat in acele brate pe care le iubeam , privind acei ochi care ma cheama si azi , sarutand aceleasi buze a caror dulceata o simt si acum .Eram doi ingeri . Ne iubeam . Acolo , in ceruri , eram atat de fericiti , incat fiecare clipa parea de cristal … Dar ne - am trezit intr - o dimineata , unul in bratele celuilalt si am observat picaturi de roua peste intregul nostru Paradis . Durere . M-ai mangaiat si mi ai soptit : “ Vom fi mereu in micul nostru Paradis ! ” Ai sarutat buzele acelea pline de roaua , ochii aceia umezi … M ai imbratisat si mi ai spus ca orice picatura de roua este semnul unui nou inceput . Si am murit impreuna .Frenezie.Ieri am inviat : (de fapt , m - am trezit la cruda realitate ! ) TU , aceeasi iluzie pe care am sperat s o transform in Ideal , roua aceea incolora , fara iz de speranta , trupul tau Rebel … Toate mi au deschis ochii inchisi atata vreme ( si totusi niciodata prea mult ) . Erai acoperit de roua . Ti am sarutat ochii , obrajii , buzele … Roua aceea avea un gust usor sarat … Te am privit si te am intrebat ce se intampla …“ De asta numai esti a mea ! Pentru ca ai fi fost si tu la fel daca mai continuam . Iar eu nu puteam sa ti vad ochii aceia de inger plini de roua si nu puteam saruta buzele acelea cu gust ciudat . Eu vreau sa le tin minte ca odinioara , dulci … prea dulci ! ”Tacere .N am inteles nimic . Voi intelegeti ??? Azi insa … stiu totul : cand am murit , roua s a transformat in lacrima , iar lacrima LUI e azi roua tuturor trandafirilor . De aceea avea un gust usor sarat . Picatura de roua s a nascut din lacrima LUI . Doar pentru MINE .Te iubesc , Rebel fugar ! Te iubesc pentru ca ai dat nastere fericirii si Nefericirii , te iubesc pentru ca desi separati , mi ai lasat ca amintire … POVESTEA UNEI PICATURI DE ROUA . Nu te voi uita niciodata , pentru ca te gust in fiecare dimineata ...

Scrisa pt " un vis" , cum imi place sa spun .. intr-o copilarie care nu mi-a dat niciodata speranta ca intr-o zi visul meu va deveni realitate ... si cu atat mai putin ca atunci cand va deveni , daca va deveni , va fi un vis spulberta inainte de a fi incercat macar sa l transform in realitate ...
ceea ce ma " chinuie " acum este realitatea in care traiesc "EXISTA IUBIRI CARE NU MOR NIICODATA"